Cum s-a nascut Tudor – nastere naturala in apa

maria-si-tudor

Maria, din Alba Iulia, impartaseste cu voi toti povestea nasterii fiului ei, Tudor, la Maternitatea Polisano din Sibiu.

Inainte sa va povestesc despre nastere, as vrea sa o pun cumva in contextul potrivit.
Dupa ce am aflat ca sunt insarcinata, totul in mintea si inima mea s-a schimbat. Urma sa devin ceea ce am fost menita sa fiu: mama! Si, odata cu constientizarea acestui lucru, au inceput temerile: ce va fi? Cum voi reusi sa fiu cea mai buna mama pentru copilul meu? Ce ma fac ca nu prea stiu cum e cu sarcina? Ce am voie si ce nu? Ce-i ala triplu test? Cum voi naste? Ma va durea? Si multe alte intrebari asemanatoare la care aveam nevoie de raspunsuri concrete, obiective, diferite de “sfaturile” prietenesti si opiniile pline de subiectivism ale tuturor celor din jurul meu, care “stiau” foarte bine ce ar trebui sa fac eu. Ceea ce am stiut din start si din adancul inimii era faptul ca nu vreau sa trec prin proceduri “barbare” si ca as vrea ca puiutul meu sa aiba parte de (ceea ce atunci nu stiam ca se cheama) o nastere blanda si ca vreau sa alaptez.
Momentul crucial si punctul de plecare al documentarii mele despre sarcina si nastere a fost acela cand am participat (la indemnul unei prietene dragi) la o intalnire a grupului de suport in alaptare din orasul meu, unde atunci se vorbea despre nastere, ora magica, alaptare din primele minute dupa nastere. Eram ca un burete si ma bucuram ca se vorbeste exact despre ceea ce vreau sa aud.

Acolo am cunoscut-o pe minunata Ralu, educator prenatal certificat Lamaze. Abia asteptam sa fac 28 sapt sa pot merge la cursurile ei 🙂 Trebuia sa stiu multe, totul, dintr-o sursa sigura, obiectiva si bine documentata.
Intre timp am cautat carti si surse diverse de informare, am intrebat medicii la fiecare vizita despre fiecare “chestie” si m-am hotarat ca voi naste intr-o clinica privata unde pot cere ceea ce vreau pentru nastere. Urmarisem pe internet un eveniment dedicat nasterii cu blandete si acolo mi-am identificat si medicul … pe acela care vorbea exact ceea ce vroiam sa aud ca se poate 🙂
Am facut 27 de saptamani si am inceput cursurile de educatie prenatala. A fost minunat! Doamne, cate informatii pretioase! Dupa cele 6 sapatamani ma simteam cu adevarat pregatita pentru nastere si tot ceea ce va urma dupa.
Unul dintre lucrurile pretioase aflate de la Ralu a fost acela ca exista cineva pregatit profesional sa insoteasca viitoarele mamici la nastere, sa le ofere suport emotional si fizic in acele momente. Acel “cineva” era o doula. Mi-am zis: EVRIKA!!! Asta e ceea ce voi avea nevoie!
Imi doream din suflet ca sotul sa stea cu mine in timpul nasterii si sa ne primim impreuna puiutul, insa, cu timpul, mi-am dat seama ca ii cer prea mult, ca nu va putea sa ma vada in momentele cele mai grele. Asadar, o doula era persoana minunata pe care trebuia sa o am cu mine in marea zi. O rugasem pe Ralu sa imi recomande pe cineva si asa am aflat de Ana. Tot despre Ana imi povestise si o alta prietena care nascuse cu ea. “Ana e minunata!” imi spusese Monica. A fost tot ce am avut nevoie pt a o suna pe Ana. Cat de fain a decurs prima noastra interactiune! O voce calda, vesela si blanda. Am povestit mult, apoi am tinut legatura mai mult pe mail si mess. Stiam ca pot sa o sun oricand, dar nu era cazul. O intrebam diverse, imi raspundea cu drag si imi dadea sfaturi. Am reusit sa ne si intalnim cand ei au trecut prin Alba intr-un weekend. Mi-a placut, am simtit ca ne conectam si ca pot avea incredere 🙂
Timpul a trecut repede si intr-o noapte de duminica spre luni am inceput sa simt niste crampe asemanatoare celor menstruale. Prima pe la 3:30. Mi-am spus ca poate fi din cauza efortului de peste zi (schimbarea locuintei m-a epuizat psihic si fizic) si m-am pus mai departe la somn. Urmatoarea a fost dupa vre-o ora… hm… am monitorizat… se repetau la interval de o ora, dar aveau intensitate minima. Am informat-o pe Ana despre ce se intampla si i-am cerut sfaturi. Se pregatea travaliul, insa trebuia sa asteptam, putea sa dureze zile pana sa-mi pot saruta puiul. In urmatoarea zi am facut tot ce-mi placea, am mers cu sotul sa luam micul dejun si cafeluta in oras, ne-am plimbat, am condus… aveam contractii usoare la 30 de minute. Tineam mereu legatura cu doula si ii spuneam ce se modifica. La indemnul ei, am facut si o baie lunga si relaxanta (de-a lungul sarcinii, imi placea sa stau in cada, mai ales in ultimul trimestru cand simteam ca o sa mor de cald – am nascut in august). In timpul relaxarii in cada am constatat ca durerile contractiilor abia se mai simteau. Atunci m-am gandit mai serios ca as putea petrece restul travaliului in apa. Simteam ca ma ajuta si asa a si fost. Seara am mai iesit la o plimbare scurta si musai o inghetata. Era ora 22. Contractiile se intetisera. Durerea era inca usoara, dar timpul dintre contractii se scurtase. Pe la 23 am sunat-o pe Ana. Erau inca usoare dar la 15 minute. Sfatul ei a fost sa mai asteptam si eventual sa incerc sa dorm putin. Defapt asta imi spusese si peste zi , dar eu nu am reusit sa adorm. Dupa vre-o ora incepuse sa doara. Am sunat-o din nou pe Ana care imi spusese ca vocea mea anunta deja apropierea momentului. Am asteptat-o cu bagajul pregatit. Am facut si o cafea si pe la 1:30 am plecat spre Sibiu. Gafaiam usor, iar intervalul intre contractii se scurtase la 4-5 minute. Sotul, super emotionat, declara ca e cel mai lung drum parcurs pana atunci si apasa acceleratia la fiecare contractie. Am ajuns pe la 2:45 la clinica. Moasa a coborat sa-mi faca internarea si m-a pus la monitorizare, asteptand sa vina dna doctor pt control. Intamplator, era de garda exact medicul care mi-a urmarit sarcina (as fi nascut oricum cu oricare ar fi fost prezent). A ajuns dna doctor… somnoroasa si ciufulita 🙂 a facut ecografia apoi un control… eram dilatata 7 cm. Hihi! Bebele era aproape 🙂
Urma sa urcam in salon pt a ma schimba si a lasa bagajul. Atunci Ana i-a spus dnei doctor ca as dori sa petrec restul travaliului in apa si chiar sa nasc in apa daca totul va fi ok. Dna doctor a zambit si a incuviintat. Moasa insa nu parea prea incantata si a lasat sa se vada asta de cate ori a avut ocazia. Am si zis ca acea moasa a fost o umbra intunecata in visul meu frumos. Simteam la un moment dat ca as scoate-o afara din sala. Oricum nu facea nimic si probabil ca asta o frustra. Doula m-a ajutat sa trec peste antipatie, desi imi venea sa o iau de mana pe acea femeie si s-o mut pe hol, mai ales cand ma tot intreba daca sigur vreau sa nasc in apa si ca totusi ar fi bine sa ies pe masa. Am refuzat, agasata. Intr-un final a renuntat.
Acum ca mi-am varsat naduful cu moasa sa continui… am urcat in salon. Ma schimbam si aveam niste emotii… nu-mi era frica, dar ma urmarea temerea ca s-ar putea sa se lungeasca si sa fiu epuizata din cauza lipsei de somn. Ana s-a schimbat intr-o uniforma draguta, si-a luat gentuta cu minuni si am urcat spre sala de nasteri. Sotul era cu noi, emotionat si putin speriat. L-am mai intrebat o data daca nu vrea sa stea cu noi si a spus ca i-ar fi mai confortabil fotoliul din hol, dar ca va veni sa ma vada din cand in cand.
La sala de pretravaliu m-a preluat moasa (again!), a urmat inevitabila clisma (desi imi exprimasem dorinta de a nu “beneficia”, dar totusi fiind vorba de nastere in apa, dna dr a sugerat sa se faca. A fost placerea moasei, desigur :))))
Ne-am mutat in sala de nasteri unde mi-au montat pe burtica senzori de monitorizare wireless si waterproof si am intrat in cada care se umplea anevoios. Nu stiu nici azi ce defect avea ca la cateva minute apa se oprea. Devenise stresant la un moment dat sa tot vina “individa” sa porneasca apa. Ana a cerut sa i se arate de unde trebuie pornita pt a evita prezenta moasei, ca sa ma pot relaxa. A cerut apoi sa se mai stinga din becuri… moasa a acceptat doar dupa ce i s-a mai cerut o data (eu cred ca era enervata ca ii stricasem noaptea de somn si ca mai vroiam si altceva decat standard pt ca am inteles ulterior de la un om de-al lor ca nu e asa tot timpul si ca restul moaselor sunt chiar super ok).
In cada ma relaxam. Apa m-a ajutat enorm. Imi puneam dusul cu apa calduta pe burtica in timpul contractiei. Era mai bine, iar intre contractii ma cufundam in apa. Am schimbat multe pozitii. Durerile devenisera intense si foarte dese. Ana era langa mine, imi dadea sticla cu apa, respira si gemea cu mine. Asta m-a ajutat mult. Simteam ca as putea naste doar cu ea. Imi dadea atat de multa incredere si pace! Il relaxa si pe tati trimitandu-i cate un sms 🙂 (tati m-a vizitat de 2 ori in tot acest timp… ma intreba daca sunt bine si ma incuraja chiar daca pe chipul lui vedeam stres si compasiune).
Apoi Ana mi-a pus muzica si comprese. Compresele alea au fost magice! Initial calde, in timpul contractiei, pe locuri diferite pe corp, dar exact unde aveam nevoie ,fara ca eu sa-i spun. La contractiile finale mi-a pus comprese reci pe frunte, ceafa, omoplati, lombar. Erau minunate! N-o sa le uit niciodata. Durerile erau mari si o intrebam pe Ana cat mai dureaza. Atunci mi-a zis ca pot afla singura cat mai dureaza daca pun mana sa simt progresul bebelusului. Simteam ceva nu foarte tare la 3-4 centimetri in interior. Ana imi spusese ca sunt membranele care nu se rupsesera inca si ca nu mai este mult. Dupa cateva contractii i-am zis ca nu vreau decat sa dorm. Ma ajunsese oboseala. Ea m-a incurajat si mi-a sugerat sa mai pun o data mana la bebe. De data aceasta ii simtisem caputul si firisoarele de par. Imi venea sa plang. Simteam oricum ca e foarte aproape, dar faptul ca l-am mangaiat mi-a dat putere. Am spus ca trebuie sa imping. Asa imi “cerea” contractia. Cu fiecare impins al corpului simteam cum bebe e tot mai aproape. Il chemam si-i spuneam cat de mult il astept si cat de mult il iubim. Dupa inca cateva astfel de contractii, Ana ii spusese moasei ca ar trebui sa vina medicul deoarece bebe e aproape afara. Pana au sosit cadrele medicale a trebuit sa-mi opresc reflexul de impins ca sa-l tin pe Tudor inauntru inca putin. Dna dr a ajuns si a luat pozitia “de primire”, a venit contractia, am impins putin mai tare si bebe a iesit de jumatate. Il priveam sub apa si nu-mi venea sa cred. Asteptam urmatoarea contractie pt a-l scoate, insa dna dr s-a temut sa-l mai tina sub apa si l-a ajutat putin sa iasa chiar daca nu aveam contractie (mi-a spus sa imping, dar jur ca impinsul fara sa ai contractie e zero… de-aia spun unele mamici ca s-au scremut de le-au iesit ochii…).
L-a scos de sub apa, era mititel si vinetiu. N-a plans in prima secunda. Avea o membrana pe gurita si nasuc. Dna dr i-a luat-o si indata puiul meu m-a chemat cu plansul lui. L-am luat pe piept plangand de bucurie! I-am vorbit, s-a oprit din plans si si-a ridicat privirea spre fata mea. M-am indragostit definitiv de privirea lui. L-am sarutat, l-am mangaiat si i-am multumit ca a ales sa vina la noi. Era perfect! Bebelusul meu perfect si infometat. Isi sugea pumnisorii. Eram fericita pt ca stiam ca astfel vom avea un start bun in alaptare. Am stat asa imbratisati pana cand cordonul nu a mai pulsat. Tot personalul medical ne privea, iar dna dr a spus (glumind) ca nu au ce sa caute ei acolo si ca ar trebui sa plece, subliniind astfel cat de intim era momentul nostru. Apoi au taiat cordonul, (dupa mai bine de 10 minuite de la nastere) l-au luat pe Tudor sa-l stearga putin si sa-l masoare, timp in care eu am iesit din cada spunand (plina de entuziasm) ca as mai putea naste inca 10 copii atunci si ca nu imi mai este somn. Era uimitor cum o data ce bebele a iesit toate durerile au incetat, instant, iar eu ma simteam renascuta. Am urcat pe masa pt control si pt a naste placenta. Desi a spus ca nu ar fi nevoie, dna dr a crezut de cuviinta, pt siguranta,  sa aplice doua mici suturi deoarece (probabil cand fortase ea iesirea lui bebe) se facusera doua mici fisuri. Ce frica mi-a fost! Am oroare de ace. Am rugat sa puna anestezic. A pus dar tot am simtit intepaturile. Erau amuzate cum de ma plang de asta cand tocmai nascusem.
Dupa ce dna dr a terminat, asistentele au transformat masa in pat, mi l-au dat pe Tudor si ne-au lasat sa stam acolo pana la schimbul de garda. Ana l-a chemat pe tati care se emotionase foarte tare cand a auzit primul plans al lui Tudor, a facut cunostinta cu fiul sau, apoi am stat toti patru linistiti, patrunsi de sentimente de nedescris. Tudor s-a cuibarit la san gustand din colostrul dulce, iar eu ma infruptam dintr-un sandwich luat de Ana din benzinarie 🙂 Imi era foarte foame! Sotul povestea emotiile prin care a trecut, cum tragea cu urechea, dar nu auzea nimic, cum ar fi putut sa lesine linistit ca nu trecuse nimeni pe hol timp de 2 ore si cum chiar simtise ca va lesina cand l-a auzit pe fiul nostru plangand.
Ana imi spunea cat de minunata am fost! Eu simteam asta, dar nu puteam sa ma exprim. Apoi, de cate ori am derulat in minte filmul nasterii ajungeam si eu la aceeasi concluzie: A FOST MINUNAT!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *