Despre plansul copiilor si incercarea disperata a parintilor de a-i calma

Chiar aseara la cursul de ingrijire a bebelui ma intrebau gravidutele cum sa calmam un bebe plangacios si mi-am dat seama ca noi parintii traim adesea o mare angoasa atunci cand nou nascutii nostri (sau copiii mai mari) plang, nu suportam sa ii auzim plangand si alergam dupa orice solutie magica de moment care ii poate face sa taca, sa se calmeze. Iata, totusi, realitatea din spatele plansului bebelusului si care e nevoia lui reala atunci cand plange.
Musai de citit pentru toti parintii actuali si viitori!!!!!bebe plange

“DIFERENTA DINTRE A LINISTI SI A CONSOLA UN BEBE MIC
( de la o moasa din Germania)
Bebeii percep lumea mult mai intens decat adultii. Bebeii plang si oracaie. Este modul lor de a comunica, de a exprima ce-i apasa, plansul lor are mult mai multe motive decat crampele, colicile, foamea, un pampers plin sau dorinta de apropiere. Un bebe poate experimenta sentimente de durere sufleteasca, de singuratate, de tristete, de dezamagire, de aparare sau de suprasolicitare, el e capabil sa-si imparta senzatiile in “placute” si “neplacute” si sa le retina in memorie.

Bebeii pot suferi intens dupa despartirea de mama lor la nastere si nu-i consoleaza nici o suzeta din lume. Bebeii pot simti intreaga durere a lumii si nu-i poate consola faptul ca tati ii poarta in brate leganandu-i. Bebeii nu se pot linisti cu picaturi impotriva colicilor cand ei trebuie in acelasi timp sa inghita toata tristetea dupa paradisul pierdut din burtica mamei si nu sunt lasati sa se elibereze prin lacrimi. Foehnul nu-i poate linisti cand simt golul imens si rece din jurul lor in comparatie cu senzatiile minunate din burtica…

Acum ii intelegem: avem in fata ochilor niste omuleti minusculi care nu stiu ce este lumea, niste fiinte aflate in restriste. Ei simt nevoia sa-si exprime durerea, uneori chiar disperarea pentru situatia in care se afla. Atentia si iubirea parintilor nu are nici o influenta asupra faptului ca poate bebele a trecut printr-o nastere deosebit de traumatizanta, ca poate plange din panica atunci cand se afla departe de mamica lui, ca poate l-au stresat cantaririle si luarile de sange din spital, bebele percepe lumea cu lumini si umbre, nu numai cu eforturile iubitoare a parintilor de a-i fi bine…

Parintii iubitori se agita foarte tare sa usuce rapid lacrimile bebeilor lor. Imediat ce un bebe plange, mama incearca sa afle ce anume ar putea avea bebele pe inima. Ii ofera o suzeta sau un biberon cu ceai, il tine in brate, il leagana. Tata schimba pampersul, ii fredoneaza un cantecel sau se plimba prin casa cu bebele pe umar. Daca astea nu ajuta, se scoate foehnul, ca sa-l linisteasca pe bebe cu aerul cald si cu zgomotul monoton. Imaginatia parintilor nu are limite.

Dragi parinti care ati incercat poate fara succes toate aceste metode, nu disperati si nu va simtiti dezamagiti! Bebeii au sentimente mult diferentiate fata de ceea ce credem noi, adultii. Daca ei ar dori “doar” atentie, ar fi multumiti cand o primesc. Daca s-ar plange doar de pampersi uzi, ar trebui sa radieze cand sunt proaspat schimbati. Daca ar fi doar colicii problema, ar trebui sa doarma relaxati dupa ce li se dau picaturile respective. Dar nu este asa.

Este gresit sa credem ca plansul bebeilor ar fi ceva rau si ca trebuie sa intervenim imediat pentru a-i calma. Plansul, pe langa limbaj si mimica, este o modalitate elementara de exprimare a sentimentelor si starilor sufletesti. Plansul este un limbaj. Bebeii trebuie lasati sa se exprime.

De asemenea, este gresit sa credem ca bebeii plang pt. ca parintii au gresit cu ceva. Toate activitatile parintilor pentru a-si calma bebeii pot fi exagerate si in nici un caz nu le pot lua bebeilor temerile sau lipsa de orientare. Parintii trebuie sa invete sa suporte plansul bebeilor atunci cand sunt siguri ca bebeilor nu le lipseste nimic (lapte, pampersi curati etc.).

Bebeii incearca prin plans sa ne atraga atentia asupra a ceea ce simt ei, deci au nevoie de cineva care sa-i asculte. Sa-i asculte cu adevarat. Parintii se reped imediat sa vada ce are bebele, dar ei vor de cele mai multe ori ca bebele sa taca. Acest lucru il poate irita pe bebe, care simte nevoia sa-si exprime senzatiile cumva. Masurile de calmare se pot transforma pentru bebe intr-o iritare si mai mare, deoarece ele se adreseaza doar simptomelor si nu cauzelor. Se incearca linistirea copilului, dar fara a cauta sau a lua in serios cauza mai profunda a durerii lui. Asta poate accentua durerea, care va fi exprimata prin si mai mult plans, si astfel se intra intr-un cerc vicios din care e greu de iesit.

Diferenta dintre a linisti si a consola este ca a linisti are ca scop linistea (de multe ori linistea adultilor!), in timp ce a consola inseamna a-i fi alaturi cuiva in momente grele, cu participare empatica si suport sufletesc. Nu ii putem elibera pe bebei de toate durerile, dar le putem fi alaturi, oferindu-le empatie si caldura corpului nostru, pentru ca ei sa se simta mai putin singuri in lupta pentru supravietuire in noul mediu. Consolarea este balsam pentru suflet. Fiecare bebe are soarta lui, pe care nu i-o putem schimba, insa ii putem fi alaturi cu empatie pentru a-l ajuta s-o suporte mai usor.

Consolarea inseamna a-l insoti pe bebe in trairea sentimentelor lui dureroase, fara a incerca sa-i distragem atentia de la suferinta lui. In loc sa-i transmitem “N-ai de ce sa plangi, comoara mamei”, trebuie sa-i transmitem “Da, stiu ca simti nevoia sa plangi, totul e acum prea mult pentru tine si nu mai faci fata”. Suferinta bebelusului trebuie confirmata, nu e bine sa incercam sa i-o inabusim in fasa. Pentru bebe e o mare diferenta daca – atunci cand plange din cauza ca se simte pierdut in lumea asta mare si rece – mamica lui ii baga o suzeta in gura sau ii confirma sentimentele: “Da, mami, e tare greu la inceput, trebuie sa plangi daca te apasa ceva, trebuie sa te eliberezi, mama e aici langa tine si te ajuta”…

Nu e neaparata nevoie sa stiti motivul pentru care plange bebele. Trebuie doar sa acceptati ca exista un motiv bine intemeiat pentru care el plange si trebuie sa-i fiti alaturi. Nu va simtiti vinovati, lasati activitatile de tot felul in incercarea de a-l linisti si incercati sa-i fiti aproape mentinand contactul emotional. Atat.

Cand reactionam negativ fata de lacrimile bebelusului, fugim instinctiv de conflicte. Tipetele unui bebelus trezesc temeri din cele mai profunde si nelinistesc pe orice adult. Insa trebuie sa ne confruntam deschis cu situatia. Crizele tin de viata (cuvantul chinezesc pentru “criza” inseamna concomitent si “progres/dezvoltare”), iar daca vom cauta permanent mijloace de calmare artificiale, nu ne putem dezvolta capacitatea de a gestiona crizele. Prezenta iubitoare si calma a parintilor este tot ce-i trebuie unui bebe pentru a trece singur mai usor prin clipele dificile ale inceputului de viata. Si un bebelus poate deveni atat de fixat pe masurile de calmare incat sa nu mai poata adormi sau sa nu mai poata fi calmat fara acestea.

Asemenea masuri de calmare pentru depasirea unei crize il influenteaza negativ pe bebe in dezvoltarea personalitatii lui, fiindca nu-i da posibilitatea sa dezvolte toata gama de posibilitati proprii de gestionare a unei crize. Cel mai mare “ajutor” pentru a se simti protejat si in siguranta si pentru a capata incredere in propriile lui posibilitati este prezenta iubitoare si binevoitoare a parintilor. Din legatura emotionala cu parintii se dezvolta toate capacitatile de care un copil are nevoie pentru a se descurca singur in viata. Se cere aici “doar” prezenta atenta a parintilor si nu vreo activitate sau vreo actiune a acestora. Daca i se permite bebelusului sa-si exprime prin plans durerea in bratele calme ale parintilor, el are in acele clipe tot ce-i trebuie pentru a invata ceea ce este esential in viata lui si se bucura si de puterea consolatoare si conducatoare a parintilor, care-i da o siguranta in plus.

De multe ori bebeii plang mai abitir abia cand sunt luati in brate. Explicatia e simpla: abia cand se simt din nou in siguranta, in bratele parintilor, ei se simt in stare sa-si lase frau liber lacrimilor si sa-si exprime astfel durerea sufleteasca, abia atunci este creat cadrul in care ei pot plange din toti rarunchii, simtindu-se protejati langa persoanele care-i iubesc. Abia atunci bebeii pot lasa sa iasa la suprafata tot ce i-a apasat mai inainte, tot ce nu s-au incumetat sa manifeste mai devreme.

Mamicile stresate trebuie sa incerce mai intai sa se calmeze ele insele. Respiratia regulata si adanca, in stomac, este o metoda buna. Relaxarea si regasirea echilibrului interior urmeaza cand mama incepe sa-si asculte vocea interioara si nu se mai lasa prada panicii de moment. E greu sa-si redirectioneze atentia de la bebele care plange asupra propriei persoane, dar e singura cale de a se calma. Bebele reactioneaza instinctiv imitand-o pe mama, deci calmul mamei se va transmite imediat la bebe.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *