Doula – protectia ta la nastere

Articol tradus din revista Midwifery Today editia Iarna 2012, nr 104. Titlul original „The Doula Phenomenom and Authentic Midwifery: Protection as a Keyword” de Michel Odent si preluat de pe siteul dragii mele prietene si sora de trib Andreea – www.feminitate.org

„Eu sunt garda ta de corp”.

In asa fel a raspuns Liliana Lammers, o doula londoneza cu foarte multa experienta unei intrebari puse de o tanara femeie insarcinata. Aceasta a fost o modalitate concisa de a sugera in limbajul curent importanta conceptului de protectie. Astazi, perspectiva fiziologica sustine acest raspuns.

In contextul stiintific actual, procesul nasterii poate fi prezentat ca un proces involuntar din moment ce este sub controlul structurilor arhaice ale creierului, cum ar fi hipotalamusul si glanda pituitara. Nimeni nu poate sprijini un proces involutar, dar sunt situatii care il pot inhiba. Fiziologia moderna poate indentifica aceste situatii, cum ar fi situatii asociate cu eliberarea de adrenalina si situatii asociate cu stimularea neocortexului. In alte cuvinte, procesul nasterii trebuie sa fie protejat de factorii care il inhiba.

Intelegand faptul ca o moasa autentica este mai intai o persoana protectoare, ne conduce spre a ne aminti ca intre mamifere, incluzand mamiferele umane, mama este prototipul persoanei protectoare. Aceasta este o modalitate de a sugera importanta personalitatii moasei/doulei, in mod ideal perceputa ca figura materna. Perspectiva fiziologica si moasa/doula intuitiva au ajuns la un comun acord in a identifica factorii de care e necesar sa fie protejata mama in travaliu:

  • limbajul (principalul stimulent al neocortexului uman)
  • lumina (un alt stimulent al cortexului)
  • apropierea de persoane care elibereaza adrenalina (eliberarea de adrenalina este foarte contagioasa)
  • temperatura nepotrivita
  • orice alta situatie sau dispozitiv care poate sa ii dea femeii in travaliul sentimentul ca este observata, etc

Conditionarea culturala dominanta

Aceasta paradigma, sprijinita de fiziologia moderna, e necesar a fi pusa in contrast cu conditionarea dominanta actuala. Timp de mii de ani, baza conditionarii culturale, a fost ca femeia nu este capabila sa nasca fara vreun fel de influenta culturala. Aceasta este oglindita in radacina cuvintelor folosite in limbajul obisnuit. De exemplu, obstetrica (din latinulobstetrix, „moasa”) implica faptul ca o femeie nu poate sa nasca fara ca cineva sa stea in fata ei („ob-stare”). Multe ritualuri au facut ca prezenta activa a unui agent cultural sa fie si mai necesara. De exemplu, in mediile culturale unde se practica ritualul mutilarii genitale, cineva trebuie sa fie acolo pentru a taia cicatricea perineala intarita. Ritualul foarte raspandit de a grabi taierea cordonului ombilical, de asemenea implica necesitatea prezentei unei persoane active.

Aceasta conditionare culturala foarte adanc inradacinata a fost recent reintarita de factori in afara credintelor si a ritualurilor. Unele teorii au avut foarte mare influenta. De exemplu, teoriile lui Pavlov au stat la baza multor scoli de nasteri naturale, promovand ideea ca, pentru a naste, o femeie are nevoie de un ghid care sa ii spuna cum sa respire, cum sa impinga, etc.  In epoca filmelor, fotografiilor si televiziunii, nu mai putem ignora faptul ca, conditionarea noastra culturala actuala, este cel mai mult determinata de mesaje vizuale. Putem mentiona efectele puternice ale valului recent de filme si fotografii ale asa numitelor „nasteri naturale”. Aproape intotdeauna mai multe persoane inconjura mama in travaliu. Generatiile tinere obisnuite cu aceste imagini inteleg ca nevoia de baza a unei femei in travaliu este sa fie insotita de mai multe persoane. Efectele acestor mesaje vizuale sunt intarite de vocabularul modern, de exemplu pentru ca o mama sa nasca ea are nevoie de un „antrenor” (care isi aduce experienta) si persoane suport (care isi aduc energia). Mai mult decat oricand, mesajul este ca o femeie nu are puterea de a naste singura.

Trebuie sa adaugam faptul ca aceasta conditionare culturala este acum impartasita atat de catre lumea femeilor cat si de catre lumea barbatilor. Daca in mod traditional nasterea a fost „treaba femeilor”, barbatii sunt acum aproape intotdeauna prezenti la nastere, intr-o faza a istoriei cand cele mai multe femei nu pot sa nasca bebelusul si placenta fara asistenta medicala. O intreaga generatie de barbati invata ca o femeie nu este capabila sa nasca. Am atins un grad extrem in ceea ce priveste conditionarea. Paradigma dominanta actuala are propriile cuvinte cheie: a ajuta, a ghida, a controla, a gestiona (gestiunea travaliului), a antrena, a sprijini….. Focusul este intotdeauna pe rolul persoanei in afara celor doi actori obligatorii (mama si bebe). In interiorul acestei paradigme putem include atat cercurile medicale, cat si miscarile de nasteri naturale. Vor fi oare suficient de puternice abordarile stiintifice ale secolului 21 pentru a face posibil un schimb real de paradigma?

Fenomenul doula

Este in acest context momentul in care fenomenul doula prinde viata brusc peste tot in lume.  Poate fi prezentat intr-o maniera pozitiva sau negativa. De aceea este folositor sa ne referim la felul in care a aparut acest fenomen. Povestea a inceput in anii 1970, in doua spitale foarte aglomerate din Guatemala, unde de la 50 pana la 60 de bebelusi se nasteau in fiecare zi si unde procedurile au fost stabilite de catre medici si asistente din Statele Unite. Nu erau moase. In acest context, John Kennell si Marshal Klaus au evaluat efectele prezentei unei insotitoare in timpul travaliului. Insotitoarea era pur si simplu o mama care locuia in apropiere si care a trecut prin experienta nasterii. Parea ca prezenta unei asemenea figuri materne in contextul unui spital latino-american aglomerat, era o modalitate de a face nasterile mai usoare si deci de a imbunatati statisticile. Rezultatul acestor studii au fost publicate in jurnalele medicale de masa (Sosa et al. 1980; Klaus et al. 1986). In aceste articole publicate, insotitoarea era numita doula: autorilor li s-a spus ca in Grecia antica doula era o servitoare care avea grija de femeia in travaliu. Aceste studii au fost reproduse in Houston, Texas intr-un cartier unde populatia este predominant hispanica si veniturile sunt foarte scazute. Acolo, persoanele de sprijin pentru nastere erau indrumate de rezidenti vorbitori de engleza intr-un salon cu 12 paturi. Doulele vorbeau atat spaniola cat si engleza. La fel ca in Guatemala, prezenta doulei a adus efecte pozitive (Kennell et al. 1991).

Cate vreme studiile au fost conduse pe populatia hispanica cu venituri mici, rezultatele statistice au confirmat clar efectele pozitive ale prezentei doulei. Rezultatele au fost diferite in contextul populatiei americane din clasa de mijloc, cum ar fi programul Kaiser Permanente Care din California de vest, unde prezenta unei doule nu a avut nici un impact asupra ratei de nasteri prin cezariana (Gordon et al. 1999). E necesar sa interpretam aceste diferente. Una dintre multele diferente a fost ca in Kaiser Permanente, tatal bebelusului era aproape intotdeauna prezent. Din nefericire, autorii raportului nu au oferit nici o informatie despre felul in care doulele au fost alese. Au considerat ca este mai important sa sublinieze faptul ca toate au participat la programe de formare acceptate si ca au servit ca doule pentru cel putin doua nasteri sub supravegherea unei doule cu mai multa experienta (a supraveghea o doula reprezinta o influenta foarte puternica!). Putem sa ne intrebam daca cursurile nu pot duce la efecte nedorite. Am luat odata cina cu trei dintre doulele implicate in studiul Houston. Ele au vorbit mult despre nasterea propriilor copii ca experiente pozitive. Nu au mentionat nici un curs. Termenul „curs” sugereaza ca ceea ce face doula este mai important decat cine este.  Aceste diferente in rezultate au ramas neobservate. Aceasta este modalitatea in care cuvantul doula a fost introdus in vocabularul american.

Eu am considerat initial ca exista un motiv pentru prezenta doulelor in Statele Unite, dar nu si in tari unde sunt multe moase, in special in Europa de vest. Cu toate astea, in 1998, am fost rugat sa tin sesiuni informative pentru doule in Londra. Abia dupa aceasta am inteles motivul pentru prezenta doulelor chiar si in tari ca Marea Britanie. Dupa intalnirea cu mai multi profesionisti din domeniul sanatatii prenatale, dupa ce au trait efectele schimbului de ture ale moaselor in timpul travaliului si dupa ce s-au intalnit cu alti profesionisti din domeniul sanatatii post-natale, multe femei au inceput sa realizeze ca intr-adevar exista ceva gresit in sistem. Ele simteau nevoia sa se poata baza pe aceeasi figura materna inainte, in timpul si dupa nastere. In acelasi timp, unele femei care au trecut deja prin experienta nasterii, simteau  nevoia de a le proteja pe cele mai tinere. Multe dintre aceste femei, reprezentau figuri materne.

Cand m-am asociat cu Liliana pentru aceste sesiuni, a fost necesar sa clarificam vocabularul. Pentru ca am studiat greaca antica, nu imi era confortabila folosirea cuvantului doula, care de fapt inseamna „sclav”. De asemenea a trebuit sa luam in considerare importanta comunitatii grecesti din Londra. Prietenii greci ne-au sfatuit sa folosim cuvantulparamana, care inseamna ad literam „cu mama”. Asa am adoptat termenul paramanadoula,  combinand termenul acceptat de catre comunitatea greceasca si un termen folosit international. Ne referim la sesiuni de informare, evitand termenul „curs”. Evident o doula trebuie sa fie informata. Cu o doula bine informata, tanara mama se simte mai in siguranta. O doula ideala trebuie sa fie constienta de toate aspectele legate de sarcina, nastere si alaptare chiar daca cunostintele ei sunt superficiale.

Fenomenul doula trebuie interpretat in contextul unei perioade de tranzitie. Cand doula este inteleasa ca figura materna pe care tanara femeie se poate baza inainte, in timpul si dupa nastere, fenomenul doula poate fi prezentat intr-o maniera pozitiva, ca un aspect al redescoperirii mositului autentic. Cand pe de alta parte, doula este inca o persoana introdusa in spatiul nasterii pe langa moasa, medic si tata, prezenta ei poate fi neproductiva. Daca focusul este pe pregatirea doulei mai degraba decat pe felul ei de a fi si pe personalitatea ei, fenomenul doula va fi o oportunitate pierduta.

 

Dr Michel Odent a influentat istoria nasterii si a cercetarii in domeniul sanatatii de cateva decenii. Ca medic practicant, el a dezvoltat latura de maternitate a spitalului Pithiviers din Franta (1962 – 1985). Impreuna cu sase moase, el a fost responsabil de aproximativ 1000 nasteri in fiecare an si a atins statistici excelente, cu rate foarte scazute de interventii. Odent este cunoscut in mod familiar ca obstetricianul care a introdus conceptul de piscina de nastere si camere de nasteri ca acasa. Mai tarziu el a fondat Primal Health Research Centre in Anglia. Dupa cariera lui in spital, Odent a participat la nasteri acasa. Abordarea lui referitoare la nasteri a fost prezentata in jurnale medicale valoroase precum The Lancet si in documentare TV precum filmul BBC Birth Reborn. Odent este unul dintre editorii revistei Midwifery Today.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *