• reduce incidenta cezarienei
• poate reduce durata travaliului
• reduce dependenta crescuta de analgezice si anestezie epidurala
• creste initierea alaptarii imediat dupa nastere si continuarea alaptarii
• creste gradul de satisfactie a mamei fata de experienta nasterii
• poate reduce incidenta tulburarilor de stare post partum si a depresiei post partum
• creste increderea noilor parinti in capacitatea de a-si ingriji nou nascutul

Dragi viitoare mamici, nu trebuie sa treceti singure prin experienta nasterii! Alaturi de voi (si de partenerul vostru daca el doreste sa asiste la nastere) poate sa fie o DOULA care sa va dea increderea si sprijinul necesar pentru a naste asa cum va doriti.
Apelati cu incredere!

In perioada 22-28 martie este saptamana internationala a DOULA!

Eu va imbratisez cald si va sustin de-a lungul frumosului (si greului) drum al devenirii voastre ca mame.

Va astept cu drag la Cursul Lamaze al lunii februarie! Programari la tel 0745 395 822

Aici puteti gasi raspunsuri la intrebarile uneori stanjenitoare pe care nu stiti cui sa le adresati, gasiti intelegere si sprijin in dificultatile pe care sarcina acum la final le ridica, puteti descoperi forta interioara de a pasi in experienta nasterii cu incredere si responsabilitate. Tu, viitoare mamica, te poti informa si pregati sa nasti asa cum iti doresti.

Asteptam si viitorii tatici sa invete cum sa-si sprijine partenerele in aceasta perioada si cum sa primeasca bebelusii in brate, perfect echipati cu tot ce e nevoie sa stie.

La final de curs oferim atestatul care prelungeste concediul tatalui cu inca 10 zile libere platite.

Filip in bratele Adinei

Povestea nasterii lui Filip a inceput joi seara in jurul orei 21, durerile apareau din 5 in 5 minute, chiar si mai dese, dar erau suportabile. La ora 3 am hotarat sa mergem la spital, urma sa vina bebelusul nostru. Din pacate la control mi s-a spus ca nu sunt inca dilatata, si m-au internat in spital, nu m-au dus in sala de travaliu. In jurul orei 4 membranele mele s-au fisurat, iar in jurul orei 6 eram dilatata 4 cm, si medicul de garda a hotarat sa ma trimita in sala de travaliu. Acolo nu am scapat de “renumita” clisma, dar am scapat de perfuzie . Au aparut ceva probleme apoi, colul meu era destul de rigid si nu reusea sa se “inmoaie” (m-am chinuit un pic), dar moasa a hotarat sa-mi faca o injectie cu antispastic care sa ajute inmuierea colului. M-a ajutat foarte mult moasa, m-a pus sa “ma screm” si in pat si pe scaunul special, ca apoi pe masa sa mearga usor si repede. Imediat am ajuns si pe masa.
In jurul meu erau o multime de oameni draguti, care mi-au vorbit foarte frumos (stii ca asta era un lucru ce mi-l doream), cineva imi dadea oxigen, cineva ma umezea pe fata cu apa rece, cineva ma ajuta cu “cotul pe burtica”, cineva striga sa inteleg ce si cand sa fac ceva, chiar cineva m-a mangaiat atunci(am avut o echipa medicala de nota 100), eram foarte obosita si sfarsita de puteri din cauza durerilor groaznice, asa ca au hotarat sa ma ajute cu “un cot in piept”, care nu a fost placut dar a fost de mare folos. Pe masa s-au cam oprit contractiile, asa ca am primit doar cateva picaturi de oxitocina. Moasa a fost nevoita sa-mi faca si epiziotomie, (din cauza tratamentului impotriva streptococului, colul si vaginul meu s-au cam schimbat, ca si textura), cred ca e mai bine asa decat sa ma fi rupt.

Filip

Am nascut in aprox 5-10 minute, la ora 8:30, un baietel de 3290 gr, 53 cm, scor APGAR 10, care in spital a scazut doar 10 grame. A facut si icter in spital, deci am trecut prin cam toate etapele In timpul durerilor mi se parea ca e groaznic de greu si ca nu o sa reusesc, era prea dureros pentru mine. Acum realizez ca e ceva foarte normal. Sunt multumita ca nu am folosit oxitocina, (am vazut 3 gravide in travaliu carora li se administrase perfuzia si care aveau aceleasi dureri groaznice ca si mine, dar nu erau dilatate in timp ce eu eram aproape de dilatatia maxima). A fost greu dar sunt multumita de “reusita” mea. Dupa ce am trecut printr-o nastere ma simt parca mai puternica. Acum ma recuperez si ma simt din ce in ce mai bine. Luci (sotul) nu a asistat la nastere, dar dupa ce am primit copilul in brate (dupa 10 min de la nastere) l-am pus la piept si i-au dat voie si lui sa intre… Luci era foarte obosit, dar era de nerecunoscut, radia de fericire.
Aceasta este povestea nasterii lui Filip.

Adina

Cand am cunoscut-o pe Adina, era o foarte tanara gravida, tare speriata de ceea ce urma sa se intample (nasterea, ingrijirea copilului etc). Pe parcursul sesiunilor de educatie prenatala Lamaze am putut sa simt cum increderea ei in sine insasi a crescut si se simtea tot mai puternica si increzatoare in capacitatea ei de a naste natural. Adina l-a nascut pe Filip  natural, fara anestezie epidurala, neinsotita fiind de sotul ei, desi si-ar fi dorit mult asta. Oricum, Luci (sotul ei) a fost alaturi de ea in toata pregatirea prenatala, la cursuri si nu numai. Te felicit din suflet, Adina, sunt tare mandra de tine si emotionata de reusita ta!  Sa iti traiasca Filip si sa va bucurati de el

Ana Gogan – Educator Prenatal Lamaze

Primul meu curs Lamaze - prima promotie de gravidute

Cursul demonstrativ este penultima etapa a procesului de acreditare ca Educator Prenatal Certificat Lamaze (EPCL). Dupa ce in luna iulie am urmat seminarul de formare la Bucuresti, sub indrumarea Dr. Oana Melinte Moraru, si am pregatit curricula proprie pentru cursul meu, am sustinut un prim curs demonstrativ la Sibiu. Mai urmeaza doar sustinerea examenului final (de certificare), care, din pacate, se organizeaza doar de 2 ori pe an (eu voi putea participa la cel organizat in aprilie 2012).

Un lucru important pe care vreau sa-l mentionez este ca nu as fi putut sa realizez acest curs fara sustinerea directa a  Danielei Presecan (medic specialist)  de la Centrul Medical Alessia, care mi-a pus la dispozitie atat spatiul cat si materiale pentru sustinerea cursului. Va recomand cu toata caldura sa apelati la serviciile specialistilor de la acest centru.

Primul curs - Ana

Sa va si spun cate ceva despre primul meu curs; am avut un grup nici mare nici mic, de 5 gravidute care au fost insotite si de partenerii lor la curs. Sarcina in ultimul trimestru, grijile si preocuparile pentru nastere si perioada post partum erau tot mai mari. M-am bucurat sa vad cum curajul si increderea in propriul corp erau in crestere mai ales dupa cursul al treilea.

Adina, Andreea, Ruxi, Luciana si Diana, va multumesc pentru increderea acordata si pentru ca mi-ati oferit oportunitatea de a lucra cu voi in aceata faza a acreditarii mele.

Va doresc experiente de nastere cat mai bune, amintiri positive, bebelusi sanatosi si recuperare usoara!

La curs

La curs

La curs

La curs

Ana alaptand

Ca proaspete mame suntem covarsite de avalansa de sfaturi legate de alaptare. Din bunavointa multi prieteni, rude, oameni apropiati pot sa ne faca viata un adevarat calvar. Asa ca va invit sa cititi aici cateva idei documentate despre miturile alaptarii. Si nu uitati, ascultati-va instictul de mama, nu va tradeaza niciodata!

LINK

Catinca - fetita nascuta in apa

Eu si sotul meu eram casatoriti de 2 ani cand am ramas insarcinata, o sarcina dorita, dar nu neaparat programata in acel moment. Medicul a stabilit ca data probabila de nastere data de 23 ianuarie 2011. Asa ca, imediat dupa sarbatorile de Craciun si Revelion eu am intrat in febra asteptarii de declansare a travaliului, doar medicul imi spusese ca oricand dupa data de 9 ianuarie, copilul e considerat la termen si se poate naste fara probleme. Si cum avusesem pe la Cursul de pregatire prenatala colege care au nascut la 36, 37 de saptamani, ma gandeam ca poate asa se va petrece si la noi. Asteptam o fetita, Catinca era numele stabilit si deja ii puneam jucarioara preferata pe burtica imbiind-o sa vina mai repede pe lume.

Ea insa s-a incapatanat mult si bine sa mai stea in buritca, cu toate eforturile mele de a face miscare, urcat scari pana la etajul 5 pe jos zi de zi de mai multe ori, sarit, dansat etc.

In noaptea de a 28 spre 29 ianuarie, la ora 3 dimineata am simtit o scurgere mai ciudata, usoara. Dupa jumatate de ora, putin speriata pentru ca scurgerea devenise o mica hemoragie (sange), l-am trezit pe sotul meu sa mergem pana la spital sa vedem ce se intampla. Aveam deja 40 de saptamani si 4 zile, inainte cu 3 zile piedusem dopul gelatinos.

Ne-am dorit foarte mult o nastere naturala si, mai mult, o nastere in apa, asa ca am stabilit ca voi naste la Brasov, la clinica Eva, cu doctorul Baiulescu la care fusesem deja de cateva ori sa ma vada. Insa inainte de a pleca spre Brasov ne-am decis ca trebuie sa ne oprim la camera de garda din Sibiu sa vedem in ce stare sunt membranele si daca drumul pana la Brasov e in regula de facut in starea actuala. Medicul de la Sibiu a constatat ca membranele sunt fisurate doar, colul uterin era usor inmuiat, fara dilatatie deloc si, pe semnatura mea, pot pleca spre Brasov daca vreau. Asa am si facut, la ora 5 dimineata am urcat in masina prietenului nostru Raul, care a stat mereu la dispozitie si am plecat sa o nasc pe Catica. Deja vedeam, ziua ei de nastere, 29 ianuarie 2011, ma gandeam ca avand deja usoare contractii, la aproximativ 9-10 minute distanta, probabil ca voi naste in cateva ore.

Drumul pana la Brasov a fost usor de suportat, cu toate contractiile care se inteteau de acum. La ora 7.30 am ajuns la Clinica Eva, unde lumea parea inca adormita, la receptie am asteptat putin sa vina cineva, dar apoi am fost primiti in camera de consultatii, consultata de o moasa, am primit instructiuni de dezbracare, imbracare cu haine de spital si eu si sotul si ne-am instalat imediat in salonul de nasteri al Dr.-lui Baiulescu.

Am avut oportunitatea ca in sarcina sa descopar grupul de mamici si specialisti ai Asociatiei Mame pentru Mame, conduse de Ana Maita. Ea mi-a recomandat Planul de nastere, un ghid minunat care stabileste, impreuna cu medicul, toate aspectele importante despre cum doreste mamica sa se deruleze toata nasterea si zilele de dupa, in maternitate. Avusesem ocazia sa discut deja si sa agreez cu medicul meu acest Plan de Nastere, asa ca eram decisa sa solicit in maternitate exact operatiunile si actele medicale dorite de mine.

Ana in timpul travaliului

Astfel, cand asistentele au venit imediat, pe la ora 8.30 cu perfuzia de oxitocina si cateva antispastice, le-am pus imediat sub ochi Planul meu de nastere unde era clar mentionat ca nu doresc sa mi se administreze perfuzii pentru grabirea dilatatiei si a contractiilor si ca prefer, pe cat posibil o nastere neinterventionista cu medicamente si alte manevre.

Mi s-a respectat de catre tot personalul cererile si specificatiile, dar deja se facea ora 12 si eu nu aveam nici un pic de dilatatie, desi contractiil edevenisera mult mai intense si dese, erau pe ceas la 5 minute si cu intensitate de 60 pana la 90 dupa cum arata aparatul de monitorizare fetala.

Dr Baiulescu a cerut sa fie anuntat si sa vina la spital de la Victoria (unde consulta la cabinetul dansului) abia cand am dilatatie de minim 4 cm. Asa ca eu si sotul meu asteptam. Liviu a stat necontenit langa mine, m-a tinut de mana, mi-a amintit sa respir, sa beau apa la fiecare ora, sa merg la toaleta la fiecare ora, sa fac exercitiile pe mingea de travaliu, a urcat si coborat cu mine scarile interioare ale spitalului de nenumarate ori, incarcand sa provocam dilatatia.

Eram deja obosita la ora pranzului, in jur de ora 14 si nimic nu se schimbase in starea mea, doar durerile deveneau din ce in ce mai mari. Am primit de mancare la pranz, pentru ca medicul de garda credea ca oricum nu voi naste in acea zi dupa cum evoluau lucrurile.

La recomandarea medicului anestezist, o doamna extraordinara, de dimineata dupa ce am ajuns la spital mi s-a montat „in alb” cateterul pentru anestezie peridurala, ca „poate ma razgandesc si voi avea nevoie”. La ora 18 deja incepusem sa ma simt tot mai obosita si mai epuizata, am inceput sa vars, tremuram si nu ma mai puteam concentra in timpul contractiilor sa le gestionez eficient. Intre timp mai pierdusem lichid amiotic, semn ca membranele se fisurau in continuare, doar ca lichidul era verzui si toata lumea incepuse sa se ingrijoreze ca fetita nu va rezista unui travaliu deja prea lung si ca e supusa la un stres prea mare. Se punea problema unei cezariere. Chiar si in mintea mea, total epuizata, nu mai era speranta si loc de incredere ca voi putea naste natural. Desi asta era cea mai mare dorinta a mea, zicea, „gata, eu nu mai pot, nu mai vreau” si ma ingrozeam in acelasi timp la gandul operatiei. Mi s-a mai facut un tuseu vaginal (oare al catelea, desi eu initial optasem pentru cat mai putine asemenea proceduri in Planul de Nastere) in speranta depistarii vreunei dilatatii cat de mici. Colul meu era spastic, am incercat si cu 2 supozitoare antispastice sa-l linistim si sa-l determinam sa se dilate, iar acum, in jur de ora 19 asistenta ne-a anunta: „dilatatie de 2 cm , cu INDULGENTA”.Oau, minune, ceva ceva se intampla, iar faptura mea extenuata parca a mai inceput sa spere ceva. La recomandarea personalului medical am inteles ca montarea epiduralei ar putea ajuta in acest moment sa ma calmez si sa ma odihnesc pentru a mai aduna putere pentru ce avea sa urmeze. Asa ca mi s-a administrat o prima doza mica de anestezie. Am simtit imediat o linistite, minunata si mult dorita linistire a contractiilor si am reusit sa atipesc timp de 2 ore.

Atunci a fost si pentru sotul meu un moment de respiro, primul din acea zi, in care a iesit pe hol si… ei bine, nu a dormit si a plans, un plans eliberator care i-a permis apoi sa continue sa-mi fie alaturi. Cand m-am trezit avea dilatatie 4 cm. Am continuat tot asa, pentru ca se inteteau iarasi durerile, cu 3 doze de anestezie, usoare, pentru ca continuam sa simt contractiile, puteam sa ma misc, am urcat si coborat scarile, am sarit pe mingea de travaliu, am intrat in cada cu apa de nastere. La dilatatia de 4 a fost anuntat si medicul care a pornit spre Brasov si a ajuns la noi in jur de ora 23. Parea incurajator, cand a venit el aveam 7 cm dilatatie. De acolo insa, lucrurile s-au mai complicat o data. Am atins o dilatatie de 8 cm si asta a fost maximum. Medicul ne-a spus ca fetita, desi avea ritm cardiac normal inca, este supusa totusi unui efort mare si ar fi indicat sa incercam faza de expulzie deja. Inainte de administrarea celei de-a 4 doze de anestezie am incercat pe masa ginecologica impingeri asistate si ajutate mult de medic. Parca nu mai stiam cum sa respir si totul a fost un chin mare, mai ales ca nu eram pregatita sa imping parca la dilatatie de 8 si doream sa imping fiind in apa. Insa cum simteam presiunea capului copilului prea tare pe rect, asta era ce aveam de facut. Pentru ca nu mergea prea bine, m-am mutat la baie pe toaleta si am continuat acolo sa exersez impingerile vreo jumatate de ora. Intre timp mi-am intrat in mana si cu respiratia si cu efortul de a impinge iar in jur de ora 1 si jumatate noaptea medicul mi-a cerut sa intru in bazinul cu apa si ca continuu acolo sa imping. Mi s-a parut o usurarea extraordinara, nu mai simteam pozitia inconfortabila de pe masa ginecologica, nici efortul nu mai era la fel parca, iar corpul meu scufundat in apa parea mai usor. Disparusera durerile mari din travaliu si simteam doar presiunea enorma a capului fetitei in canalul de nastere. Efortul de a impinge era incredibil de mare si dura deja de mult. Medicul mi-a spus ca, desi nu am dorit manevre de impingere pe burtica mea, fetita nu reusea sa iasa, fiind probabil un cordon ombilical prea scurt. Dura prea mult de cand impingeam durase prea mult travaliul, fetita era supusa la un chin mare deja, asa ca am zis ok, haideti sa ma ajutati cu apasare pe burtica. Medicul a avut ideea geniala sa il invete pe sotul meu cum sa ma apese pe burtica in timp ce el ma ajuta cat putea sa ii croiasca loc capului fetitei in canalul de nastere. Am continuat asa mai mult de jumatate de ora, in reprize de respirat (conectata fiind la tubul de oxigen) si apasari pe burtica (de am ramas cu vanatai vreo saptamana dupa). Capul fetitei se vedea deja in deschiderea vaginului, dar din pacate disparea imediat inapoi, dupa ce contractia si impingerea se terminau. Am ajuns la inca un punct critic, medicul a recomandat epiziotomia pentru a o ajuta pe micuta. Eu si sotul meu ne pregatiseram destul de mult ca sa evitam taietura, am facut execitiile Kegel toata sarcina, am folosit aparatul EPI-No pentru dilatarea zonei pelviene in vederea nastereii fara epiziotomie. Si iata ca totusi, nu se putea fara. Ma bazam pe Liviu in toata incercarea mea, dar cand el a spus ca e de parere ca trebuie epiziotomia, mi-am data seama ca nu mai are rost sa ma opun si sa incerc la infinit fara, nu avea rost sa o mai chinui pe fetita. Am zis OK si medicul a taiat, nu am simtit nimic, mai ales ca avea si o mica anestezie locala anterioara. Dupa asta, la a doua contractie care a urmat, deci dupa vreo 5 impingeri, capul Catincai a iesit afara si in cateva secunde a urmat tot corpusorul ei. Da, expulzia a avut loc in apa!

Medicul a scos-o din apa si atingand-o doar el, mi-a pus-o pe burtica. In 15 secunde fetita a inceput singura sa planga, viguros, fara nici o interventie. Au urmat aproximativ 10 minute in care am stat in apa cu ea pe burtica, Liviu plangea de fericire langa mine, medicul anestezist filma cu aparatul nostru toata scena si eu eram efectiv atat de uimita de toata scena, parca in transa, incat nu puteam sa plang, desi toata sarcina am crezut sa asta voi face cand o voi tine in brate pe Catinca. Am mangaiat-o si am udat-o cu apa pana cand cordonul ombilical nu a mai pulsat, apoi Liviu a taiat cordonul si micuta a fost pusa pe masa de pregatire si aspirata, spalata si imbracata, apoi pusa pe pieptul meu. Eu iesisem din bazin, eram pe masa ginecologica unde medicul a trebuit sa scoata manual placenta (nici asta nu voia sa iasa), m-a chiuretat pentur ca mai ramasesera resturi inauntru si a cusut epiziotomia.

Ana si Catinca in sfarsit impreuna

Totul a mai durat spre 45 de minute, timp in care eu am stat cu minuta la piept, cu Liviu la capul meu si am tremurat de zor, am avut frisoane, dar deplin fericita si linistita. Dupa, am fost asezata in pat si am incercat sa atipesc, fetita a fost dupa in salonul de nou nascuti pentru ca eu avea in continuare frisoane si stare de voma.

Aceasta a fost experienta noastra de travaliu si nastere, foarte dificila, altfel decat ne-am imaginat si poate proiectat, dar minunata, care a meritata fiecare clipa de efort si dedicare.

Am fost foarte mandri de noi (mama si tata) pentru ca ne-am informat, ne-am facut un plan si am depus orice efort sa-l punem in aplicare, De asemenea, ca, in momentul cand planul nu a functionat, ne-am repliat si am acceptat cele mei bune variante alternative. Ii multumesc din suflet dr Baiulescu fara de care nasterea mea nu ar fi fost la fel, m-a ajutat enorm si ii sunt deplin recunoscatoare. Moaselor de la camera de nastere, care au fost exemplare, m-au ajutata in travaliu, au fost delicate si suportive.

Un singur lucru cred ca l-as face diferit, mi-as seta in planul unei nasteri viitoare sa alaptez mult mai rapid copilul, deoarece dupa travaliul meu lung, fetita a dormit foarte mult, eu am fost foarte obosita si lactatia s-a stabilizat astfel un pic mai greu Acum totul e in regula si suntem o familie multumita si fericita.

Sa aveti nasteri cel putin la fel de minutate ca a mea, poate ceva mai scurte!

Ana Gogan

Si acum si cateva cuvinte din partea lui Liviu:

Am fost extrem extrem de impresionat (in cel mai placut mod) de profesionalismul, rabdarea si atitudinea celor de la clinica Eva, in special de cea a dr. Baiulescu. Faptul ca am avut un plan facut de acasa ne-a ajutat enorm sa facem fata fiecarui obstacol. DAR, ce nu am inteles de la inceput a fost ca trebuie, repet TREBUIE, sa fii flexibil. Mi-am dat seama din atitudinea personalului medical ca in anumite momente trebuie sa renuntam la dorintele personale (de exemplu nastere fara epidurala) pentru ca Ana si Catinca sufereau fara ca acest lucru sa fie necesar. Am fost deosebit de reticent fata de folosirea anesteziei epidurale, azi ma gandesc cat de fraieri am fost sa asteptam pana cand Ana era efectiv epuizata si sfarsita de maratonul contractiilor. Dupa prima doza de anestezic, a putut sa atipeasca, s-a dilatat, nu a avut efecte secundare nici macar dupa a treia doza (amorteala picioarelor, imposibilitatea de a impinge la momentul potrivit)

Cred ca solutia cea mai buna este sa discutati din timp (si cu mult timp) cu personalul medical, despre fiecare alternativa pe care o aveti pe parcursul travaliului, sa fiti deschisi la minte si sa nu va panicati.

Nasterea in apa este o alternativa buna, nu face miracole, dar pentru noi a fost un ajutor extrem de bine venit. Asta si pentru ca Ana ar fi capabila (era si inainte sa ramana gravida) sa traiasca in apa ca Omul din Atlantis (asta daca ar avea branhii), ii place mult mult acest mediu, o linistete si o relaxeaza.

Ar fi enorm de multe de spus, dar cred ca e mai sipmlu sa stiti ca suntem deschisi sa raspundem oricaror si oricator intrebari, pentru ca stim cat e grea incertitudinea asteptarii nasterii!

Liviu Faur