Povestea nasterii mele sau cu ne-am intalnit cu Ana:)

Aceasta este povestea unei nasterei implinitoare, impartasite cu voi toti, de Monica, mamica Anei, nascuta natural, dupa o cezariana.

Pregatirea..

Am doua fetite! Doua comori! Prima are 7 ani, a fost născută prin cezariană. Nu am stiut sa o alaptez. Prima sarcina a fost grea. Imi era mereu greata, eram tot timpul ametita si tot ce imi doream era sa nu mai depind de altii si sa nu ii încurc (sa imi aducă manncare, sa imi faca munca etc). Stăteam in pat mult, iar computerul nu il suportam. M-am informat din câteva carti ce le-am gasit la librăria Diverta (dr.Spock, Mama si copilul). Mi-am dorit o nastere naturala, dar nu a fost sa fie. Despre alăptat am văzut niste filme pe you tube si cam atât. Asa ca nu am reusit! Am fost trista si cred ca putin depresiva (nu m-am pregătit psihic pt cezariana; in inima mea o refuzam). Dar am primit mult ajutor de la mama si soacra mea care s-au ocupat de bebe si 8-9 luni m-am muls si i-am dat si lapte de mama, atata multumire am avut! Si, din fericire, pana acum nu a avut nevoie de antibiotic decat de cateva ori cand era mai mica si eu nu cunosteam multe alte alternative.

Asa ca la a doua sarcina am pornit cu o dorinta puternica sa alaptez. Un impact puternic l-a avut asupra mea exemplul cumnatei mele, care avea o fetita de 1 an, nascuta natural, alaptata la cerere si purtata. Ea mi-a spus cu un zambet foarte mare: “vei reusi sa alaptezi, nu ai nici un motiv sa nu poti” si mi-a facut cadou de Craciun cartea lui Jack Newman. Ea frecventa niste grupuri de suport in alaptare in Oradea si, afland ca este unul si in orasul nostru (Alba Iulia), m-am gandit sa particip si eu.

La prima intalnire s-a discutat despre nasteri si mi-a ramas de atunci in minte intrebarea daca de data asta am vreo sansa sa nasc natural. Doctorii mei nu ma sustineau in ideea aceasta… dar tot nu puteam sa pun deoparte acest gand si au inceput cercetarile mele. Am vorbit prin facebook cu mame care au avut aceasta experienta, am intrat intr-un grup de suport Nvdc (nastere vaginala dupa cezariana) si apoi mi s-a conturat idee: cheia era sa gasesc un medic care e de accord cu NVDC si stie ce e de facut in aceste situatii si sa intreb daca in cazul meu e posibil sau nu. Si am gasit:) dupa lungi cautari:) .

Spre bucuria mea aveam sanse pentru ca aveam o cicatrice destul de groasa si sarcina ok. Au urmat mai multe controale si de fiecare data mi se evalua sansa de a naste natural. Am avut noroc-nici o complicatie. Oricum, doar inainte de nastere se poate da un verdict clar si totul se poate schimba pe parcursul nasterii. Asadar ma pregateam acum pentru o nastere naturala:) Mi-am propus sa fac tot ce depinde de mine ca sa reusesc.M-a durut mult timp operatia de cezariana (sunt o fire mai sensibila la durere) si de aceea am depins de ajutorul altora mult timp dupa prima nastere. De atunci s-au schimbat multe si conjunctura nu mai era aceeasi. Vroiam fiu capabila sa imi tin copilul in brate din prima zi. Prima fetita am vazut-o in prima zi 5 minute, apoi abia dupa doua zile am fost in stare sa merg la ea…imaginati-va cat de abandonat s-a simtit copilul meu! Si acum lacrimez cand ma gandesc la momentele acelea…de data aceasta eram determinata sa fac totul ca sa nu mai trecem prin aceeasi experienta). Consider ca pentru a avea o nastere frumoasa sunt 3 conditii: sa ai un medic care iubeste nasterile naturale, firesti, fiziologice, fara graba, sa te afli intr-un loc care iti da siguranta si are dotarea necesara ptentru orice urgenta, dar este si amenajat astfel incat sa poti avea copilul aproape de tine, iar personalul sa fie pro alaptare, iar ultima conditie si cea mai importanta e sa fii psihic pregatita, sa crezi in corpul tau si in copilul tau. Pregatirea psihica pentru nastere am inceput-o la cursul Lamaze, apoi a urmat citirea cartii Hypnobirthing (pur si simplu fantastica,o recomand ca lectura obligatorie in sarcina alaturi de cea despre alaptare a lui Jack Newman), apoi am inceput sa imi setez creierul pe ideea de nastere naturala, iar aceasta am facut-o cu ajutorul unor afirmatii, ( birth afirmation -de pe you tube: https://www.youtube.com/watch?v=3NFHTMI5ZU0) despre care am aflat tot de la cursul Lamaze. Ii multumesc si acum instructoarei noastre pentru ele. M-au ajutat sa dorm in sarcina, sa ma calmez in travaliu si sa cred ca pot sa nasc frumos:) …ea mi-a spus ca daca le asculti de 21 de ori mi ti se imprima pe creier. Asa a fost.

Tot la capitolul pregatire as pomeni si de cateva exercitii fizice pe care le-am facut: Kegal pentru tonifierea planseului pelvian (inca din primele luni); pillates terapeutic pemtru mobilizarea muschilor si diminuarea durerilor de spate, de picior, masaje perineale in ultimele saptamani pentru flexibilizarea muschilor pelvieni….si nu in ultimul rand antrenament pentru expulzie (adica la nr. 2 nu trebuie sa impingi, ci doar sa respiri abdominal, acesta presupune ca la inspiratie sa iti umfli abdomanul, iar la expiratie sa il retragi spre coloana vertebrala…sau respiratia in „J”).

Mi-am dorit mult sa participe la nastere si sotul meu, sa nu fiu singura in acele momente, sa am un sprijin. El a fost foarte deschis la acesta idee si a venit cu mine la cursurile Lamaze, am vizionat impreuna CD-ul „Nasti asa cum vrei” si acesta l-a convins ca vrea sa fie implicat. Insa cu timpul mi-am dat seama ca poate ii cer prea mult -sa invete ce masaje sa imi faca, cum sa ma ajute in timpul contractiilor si m-am dat seama ca ar fi minunat sa am o persoana specializata alaturi de mine. Asa ca am optat pentru o doula. Spitalul unde urma sa nasc dispunea de acest serviciu, dar fix in luna respectiva doula nu era disponibila…nu m-am impacientat….Problema s-a rezolvat repede (mai aveam o luna pana la nastere cand am aflat ca nu poate fi acolo) pentru ca am primit o recomandare pentru o alta doula. A fost o surpriza placuta sa aflu ca pe acesta doamna o chema Ana- era numele pe care il alesesem pt fetita noastra!!! Si am plecat sa ne intalnim cu Ana 🙂 De cand am intrat la ea in curte am simtit ca am dat peste niste oameni faini:) pentru ca mi-a placut mult de fetita ei – calma, vesela, se juca prin curte cu animalutele ei….asa copil trebuie sa aiba niste parinti foarte echilibrati m-am gandit. Stand de vorba, Ana a inteles ce as vrea eu de la nasterea aceasta si mi-a oferit tot sprijinul ei atat inainte cat si dupa nastere. E foarte reconfortant sa ai alaturi de tine o persoana cu multa experienta in nasteri sa o poti intreba orice. Am primit foarte mult suport psihic din partea ei chiar si inainte de nastere cand am trecut printr-o situatie mai grea. Chiar si mama s-a relaxat in ce priveste nasterea mea pentru ca stia ca am acest sprijin.

Sa nu uitam de planul de nastere. Spitalul ales de mine foloseste planul de nastere al Dittei Depner. Un must have!

Nasterea…

Trecusem de saptamana 39 si am inceput sa am niste dureri in zona lombara noaptea, asemanatoare cu cele de la menstruatie. Cedau pana dimineata. A treia noapte nu au mai cedat:) si mi s-a rupt apa!!! Iupii! Intalnirea cu Ana era aproape:) Am sunat-o pe doula, i-am descris cum erau scurgerile si mi-a spus ca totul e normal, dar avand in vedere ca trebuie sa ajungem in alt oras ar fi bine, incetut sa ne pregatim de drum. Credeam ca am totul pregatit, dar a durat mult pana am fost gata – trebuia sa vina si mama la noi sa ramana cu fetita cea mare…o gramada de lucruri mai vroiam sa iau cu mine. Aveam si crampe si m-am dus la baie unde am petrecut vreo ora…stiam ca e o etapa golirea intenstinului:) Contractiile incepusera, dar faceam fata bine la ele cu exercitiile de respiratie…mai respira si sotul cu mine…era ok. Dupa ce am organizat tot, m-am imbracat comod, m-am aranjat putin …doar mergeam la o intalnire importanta:) am pornit! Pe drum am ascultat din nou birth affirmation” si am mancat ceva. Imi era gandul la un travaliu lung si eu infometata…batery low si esec…dar nu a fost asa… ajung si acolo. Cred ca m-am relaxat tare pe drum, caci am ajuns la spital si nu prea mai aveam contractii..sau a fost invers. Au intrat „pe fir”niste emotii si mi-am blocat singura travaliul… nu stiu. La sosire mi-au facut un control. Ne-am cazat si apoi am pornit spre sala de nasteri (cea mai mare gresala a fost ca nu am luat cu noi destula mancare pentru sot si doula- de luat aminte!) Am fost intampinata de o moasa pe care o mai intalnisem o data in spital si imi era simpatica. Mare bucurie:) apoi a urmat clisma si un dus. Dupa clisma au inceput contractiile mai serioase. Ana a fost mereu cu mine si m-a ajutat sa ma deplasez sa ma imbrac. Mi s-au montat nispre aparate pe burtica pentru monitorizarea lui bebe. Erau whireless. Nu ma incomodau deloc. Am inceput sa am contractii mai serioase. La una dintre ele doula mi-a impins/presat genunchii, parca mi-a luat durerea! Din acel moment am ramas cu senzatia ca daca imping cu picioarele sau imi face compresiune cineva e mai usor de suportat…din pacate in felul acesta ma incordam si ma impotriveam contractiei si nu am putut sa las uterul liber asa cum mi-am propus initial. Am probat si masa de nasteri care era foarte mobila si comoda, in cautarea unei pozitii mai confortabile. Mi-a placut ca personalul medical nu m-a stresat deloc cu ideea ca am un uter cicatricial, au fost discreti. Eram la o nastere naturala pur si simplu. Pentru ca mi se rupsesera apele m-am gandit ca totul se va termina in 24 ore…cumva..cu nastere sau cu cezariana. Asa ca mi-am propus sa rezist…24 ore, dar am ajuns foarte foarte epuizata cam dupa 8 ore de cand ma trezisem din somn. I-am spus doulei. Mi-a dat o bombonica sa mai imi creasca glicemia, dar la masurarea tensiunii aveam 7:5. Stiam ca asa nu voi face fata nici psihic pentru ca ma simteam foarte slabita. Am intrebat moasa daca nu au sa imi dea ceva sa imi creasca tensiunea si sa prind forta. A intrebat medicul si am primit o perfuzie, motiv pentru care a trebuit sa stau o vreme pe masa de nasteri. La fiecare contractie o chemam pe Ana, doula..dar coincidenta de nume a fost pentru mine o bucurie pentru ca Ana era cam singurul cuvant care il mai spuneam…si intr-un fel o chemam afara si pe fetita mea:) Perfuzia m-a ajutat enorm, simteam ca incepe sa mi se limpezeasca si capul, ca prind forta . Contractiile erau din ce in ce mai puternice si mai dese, ciudat era ca aparatele nu aratau acest lucru. La un moment dat a venit o alta moasa si mi-a spus ca vede pe fata mea ca am contractii puternice, dar pe aparat nu se vede asta si intotdeuna aparatul are dreptate:)…nice…”si ce vrea sa zica?” Am intrebat-o ulterior pe doula.”Nimic”. Mi-a raspuns ea. Ok, aveam incredere in Ana. Tot acea moasa mi-a dat un sfat bun pentru respiratii, era deja destul de greu sa ma concentrez la cum respir. A venit si doctorul la un moment dat si mi-a facut un control… ideea era ca aveam colul scurtat, dar foarte contractat spre interior. Mi-a spus ca ar fi bun un nos-pa. Ok! Orice numai sa evolueze travaliul. Mi s-a parut foarte frumos ca personalul medical imi explica orice manevra sau decizie care o luau:) Cel mai neplacut a fost cand mi-au pus branula…una care se foloseste si la ATI…adica ac gros..oribil de dureros…i-am spus doulei -”Mai bine o contractie decat branula asta! O urasc!” Ma gandeam ca am o mana pe care nu pot sa o folosesc cum trebuie…si daca am nevoie sa ma prind de bare la explulzie cum va fi?…ei bine a fost ok, nu m-a incomodat deloc:)

A mai urmat un control si a constatat medicul ca no-spa si-a facut efectul. Deci am sanse!Intre doua contractii mi-a venit un gand pozitiv – „am venit aici ca sa suport toate astea, atata pregatire, atatia bani, oamenii acestia draguti in jurul meu care vor sa ma ajute, trebuie sa rezist!” si la fiecare contractie care a urmat mi-am repetata asta ”am venit aici ca sa suport toate acestea”. Aceasta stare pozitiva m-a ajutat, ulterior mi-a povestit doula ca au fost cateva contractii in care m-a lasat singura sa ma descurc si a fost ok. Imi amintesc si eu de ele. Incercam sa fac ca in cartea Hypnobirthing sa ma las libera in valul contractiei, al durerii, dar hmm nu am prea reusit cum am vrut. A fost momentul in care i-am dat liber la sot sa mearga sa cumpere mancare pentru el si doula….saracul ma tinea de mana de ceva timp, stand in picioare. Apoi am chemat-o pe Ana sa o intreb ce as putea sa mai fac ca sa progresam si mi-a propus un dus. In acel moment a revenit si moasa. A consimtit ca e o idee buna. Eu eram inca pe masa de nasteri, cu o perfuzie de hidratare. Incercand sa ma intorc pe o parte ca sa cobor, au inceput niste contractii teribile. Am avut vreo 5 cred pana sa cobor in picioare. In pozitia verticala erau si mai si …nu puteam sta pe picioarele mele. Prima data m-am sprijinit de moasa, care mi-a soptit ca Maica Sfanta le ajuta pe femeile care vor sa nasca. A fost foarte de ajutor pentru mine acest gand, am crezut cu toata fiinta mea in asta si am continuat: pasi mici, contractii puternice. Moasa i-a spus doulei sa cheme tatal! Caci mai e putin! Tatal nu raspundea la tel! Dar, ca prin minune, in secunda urmatoare el intra pe usa! A simtit el! M-am agatat efectiv de el si respiram impreuna cu doula. Apoi m-au asezat pe marginea unui pat care avea o tava de sprijin. Acolo mi-au pus si o perna pufoasa. Iubesc pernele! M-am simtit bine pe ea. Tot asa contractii foarte puternice…Apoi doula a zis sa ma asez pe un scaun de nastere. Ok!dar fiecare modificare de pozitie era complicata.M-am straduit, dar m-am asezat pe el intr-o parte, intr-un echilibru ciudat si ma tineam de pat…cred..pentru ca asa simteam ca e mai ok, mai larg…ca atunci cand eram constipata si cautam pozitia cea mai buna.Sotul imi facea masaj cu atingere usoara pe spate..imi amintesc si de un masaj cu uleiuri volatile al doulei…Intr-un final am reusit sa ma asez cum trebuie pe scaun si stateam aplecata in fata cu sprijin pe minge…si cu perna in brate in continuare:) Apoi doula a sugerat comprese calde pe perineu. Cand le-a aplicat, cu acordul moasei,… a simtit capul copilului. In clipa aceea personalul medical a devenit foarte agitt. Doula a intrebat medicul daca pot sa nasc acolo, pe scaunul de nastere. Medicul zis ca nu. Mi-au spus sa respir hi hi..hu si sa ma mut pe masa de nasteri. ok! Dar nu pot am strigat! Si apoi le-am spus sa ma ajute aproape plngand! In clipa acea m-a ridicat sotul meu pe sus si doula cred ca de picioare si am aterizat pe respectiva masa. Medicul mi-a facut semn sa ma uit la el. A zis ca la urmatoarea contractie sa ma screm. Ok! Facem! Apoi a zis sa facem o proba inainte de contractie. Am tras aer si am expirat…nu in gat! mi-a zis cineva. A da ! In J! Inca o respiratie in J si fleosc! A iesit copilul! Pe neasteptate! Proba a fost! Am reusit! Nu imi venea sa cred! Dati drumul la artificii!I-au taiat cordonul ”destul de repede” .din pacate…nu stiu de ce ,si mi-au pus-o pe piept. Am simtit cum iese si placenta. Au mai luat-o putin si medicul a inceput sa isi faca treaba…ma rupsesem putintel. Le-am spus sa imi dea copilul pe piept ca atunci suport orice.. ma cosea… neplacuta senzatie.. am cerut sa imi faca putina anestezie locala. Si am avut cateva momente magice: pitica a gasit sanul cu putin ajutor. Apoi poze! Am primit un filmulet pe telefonul sotului de la sora cea mare si verisoara lor! Epuizata si fericita am mancat un pranz copios:) Apoi a inceput distractia cu alaptarea…va povestesc data viitoare:)

Am avut o nastere blanda si frumoasa care ma face sa ma simt implinita, puternica. E una dintre cele mai frumoase amintiri din viata mea…de aceea am descris-o cu lux de amanunte pentru ca nu vreau sa o uit si imi doresc sa impartasesc peste ani si ani aceasta experienta cu fiicele si nepoatele mele…7 la numar deocamdata:) si inca o nepotica pe drum:)

La nasterea mea nu a putut participa medicul care mi-a urmarit sarcina pentru ca avea laringita parca. Vreau sa va povestesc putin si despre aceasta experienta. Eu cred ca la nastere medicul are un rol foarte importat in ceea ce priveste sanatatea mamei si a fatului si trebuie sa intervina cand e cazul, doar cand e cazul. Dar eu, avand-o pe doula alaturi, care mi-a explicat ca tot ce se intampla e ok, nu aveam nici un motiv sa imi sun medicul sa il trezesc cu noaptea in cap. Am medici in familie si asa ca stiu ce program greu au, ce viata solicitanta. Imaginati-va ca un medic, dupa ce este trezit noaptea de o pacienta sa vina la nastere, trebuie la 8 sa isi inceapa serviciul , poate urmeaza si o garda…totusi sunt si ei oameni. Eu m-am gadit ca poate urmeaza o cezariana si as dori un medic odihnit. De aceea nu am sunatnoapte, inainte de a ajunge la maternitate. La spital am aflat ca e bolnav si asa ca am nascut cu medicul de garda, de care mi-a placut chiar mult:) Medicul nu ne poate ajuta sa nastem, noi nastem , femeile, dar daca le cerem ajutorul si avem pretentia sa fie prezenti tot timpul, la orice ora, … se ajunge la des intalnitele situatii din spitale despre care se vorbeste atat de des- grabirea travaliului cu oxitocina, „coate in burta”pt a ajuta la coborarea copilului, forceps, etc. Sincer ce pot sa faca ei altceva ca sa ajute decat sa intervina cu ïmpulsionari””? Iar daca ne gandim la copil! Contractiile , ritmul lor natural sunt ca niste imbratisari pline de dragoste ale mamei care il stimuleaza pe micut sa iasa din lumea lui perfecta pentru a ne intalni pe noi parintii. Oxitocina sintetica data in perfuzie, adica contractii mai puternice si mai accelerate, nu fac decat sa strice armonia dintre mama si fat…si atunci apar problemele. Nu vreau sa fiu extremista, sunt situatii in care, daca nu se intervine, este afectata sanatatea mamei si a copilului. Nu despre acele situatii vorbim. Daca vrei o nastere in ritmul tau, nu cere medicului ce nu iti poate da…el mai are probabil programari in ziua respectiva, insa o doula nu:) ea e acolo doar pentru a-ti fi alaturi, ea e persoana cu pregatire profesionala de la care poti avea pretentia sa fie langa tine tot travaliul, oricat ar fi de lung, fara stres, fara graba asa frumos si bland cum ar trebui:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *